O șoferiță a fost ușor rănită după ce mașina ei a luat foc în trafic în centrul localității Agigea. Ce au găsit polițiștii în portbagaj? Nu e de mirare că mașina a ars în totalitate.
Incidentul a avut loc pe DN 39, drumul care face conexiunea dintre Constanța și sudul litoralului, pe raza localității Agigea.
Femeia în vârstă de 35 de ani aflată la volan a suferit arsuri de gradul 2, pe aproximativ 6% din suprafața corporală. Aceasta a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD sosit la fața locului și a refuzat să fie transportată la spital.
Aceasta era singură în mașină atunci când a izbucnit incendiul. Ea a tras pe dreapta în momentul în care a văzut flăcări ieșind din partea din spate a mașinii. A ieșit singură din mașină și a apelat numărul de urgență 112. Când echipajul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Constanța a sosit la fața locului, mașina ardea generalizat. Vehiculul a fost distrus în totalitate.
Pompierii au stabilit cauza incendiului izbucnit sâmbătă seara la mașina aflată în mers. Aceștia indică efectul termic. Incendiul a fost amplificat de faptul că portbagajul autoturismului era plin de materiale pirotehnice. Femeia se ocupă cu organizarea evenimentelor private și transporta artificii. Ea tocmai se întorcea de la o petrecere care avusese loc în Eforie.
Imaginile publicate de Ziua de Constanța arată flăcări și un fum gros. Traficul pe sensul de mers către Constanța a fost blocat parțial timp de mai multe ore până când pompierii au lichidat incendiul și până când carosabilul a fost complet eliberat. Poliția a deschis un dosar penal pentru distrugere. Anchetatorii urmează să afle cu precizie condițiile în care a izbucnit incendiul.
Vineri spre sâmbătă noaptea, un alt incendiu a survenit la un autoturism într-o localitate din județul Timiș. Acesta îi aparține luptătorului MMA, Alin Văcăreanu. În acest caz însă, focul a fost pus de un bărbat. Acesta a plecat cu o mașină în care se afla complicele său după ce a stropit vehiculul parcat cu un lichid inflamabil și i-a dat foc. Anchetatorii îi caută încă pe cei doi suspecți.
VIDEO: